Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale nr. 307 din 7 martie 2025 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 397 din 5 mai 2025. Astfel, proiectele finanţate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, sunt menite să determine creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi, în acord cu prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare.
Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi. Proiectele pot fi realizate în nume propriu sau în parteneriat cu alte organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi.
Sunt finanţate proiecte ce corespund următoarelor obiective specifice, stabilite de Autoritatea finanţatoare:
– obiectiv specific 1 - Creşterea accesului persoanelor cu dizabilităţi la activităţi culturale;
– obiectiv specific 2 - Creşterea accesului persoanelor cu dizabilităţi la activităţi sportive şi de recreere şi turism;
– obiectiv specific 3 - Creşterea accesului persoanelor cu dizabilităţi la ocupare şi integrarea în comunitate a acestora;
– obiectiv specific 4 - Creşterea accesului persoanelor cu dizabilităţi ca membri deplini ai societăţii cu drepturi egale la viaţa publică, inclusiv la procesul electoral;
– obiectiv specific 5 - Îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mediul fizic (clădiri publice, zone publice urbane şi rurale).
Activităţile eligibile sunt următoarele:
Ghidul solicitantului - Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect pentru selecţia publică de proiecte în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi este aprobat prin ordin al conducătorului Autorităţii finanţatoare şi cuprinde, în principal, următoarele informaţii:
Detalii despre atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă, care se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, disponibile AICI