Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, întrunit în ședința din data de 9 decembrie 2024, a adoptat Hotărârea nr. 32 din 9 decembrie 2024 privind aprobarea Procedurii de verificare a îndeplinirii celorlalte cerințe prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei în România de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali formați în profesie într-un stat terț în vederea finalizării procesului de recunoaștere/echivalare a calificării de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 19 din 13 ianuarie 2025.
În vederea accesului la piața forței de muncă din România a asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali, titlurile de calificare ale acestora dobândite într-un stat terț sunt recunoscute/echivalate de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din subordinea Ministerului Educației, în condițiile legii.
Potrivit procedurii, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali formați în profesie în state terțe pot exercita profesia în cauză în România, în cazul în care întrunesc cumulativ următoarele condiții:
Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute mai sus se face pe baza următoarelor documente:
Durata de valabilitate a documentelor prevăzute la lit. b) și c) este de:
CNRED finalizează procesul de recunoaștere/echivalare a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un stat terț, în baza rezultatelor verificării efectuate de către OAMGMAMR, și transmite acestuia prin e-mail o copie a documentului final de recunoaștere/echivalare a calificării în cauză.
În urma verificării condițiilor de exercitare a profesiei, dosarele asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali formați în profesie în state terțe pentru care CNRED a eliberat documentul final de recunoaștere/echivalare sunt transmise filialei OAMGMAMR de domiciliu a titularilor, de către consilierul desemnat cu aplicarea prezentei proceduri.
Pentru mai multe detalii, accesați Procedura!