logo
Înapoi
ILegis Romania
  • Stiri Legislative
  • Adrese Utile
  • Podcasturi iLegis
  • Legislaţie românească
  • Jurisprudenţă românească
  • Practică judiciară
  • Jurisprudenţă fiscală
  • Legislaţie UE
  • Jurisprudenţa UE
  • Universul Juridic
  • Jurisprudenţă CEDO
    • CEDO Internaţională
    • CEDO Românească
  • Calendar fiscal
  • Societati
    • MOFp4
    • Cauta firma
  • Analiză firme
    • Rapoarte societăți
    • Dosare în instanţă
    • BPI
    • MOF4
    • Monitorizări
  • Corespondenţă coduri
    • Cod civil
    • Cod procedură civilă
    • Cod penal
    • Cod procedură penală
  • Corespondenţă fiscală
    • Cod fiscal
    • Cod de procedură fiscală
  • Corespondenţă regulamente
  • Corespondenţă cod administrativ – legislație anterioară
  • Management achiziţii publice
    • Anunţuri
    • Jurisprudenţă achiziţii publice (Jurisprudenţă CNSC)
    • Îndrumar achiziţii publice
    • Ghid achiziţii publice
    • Jurisprudenţă CNSC
    • Corespondenţă achiziţii
    • Clarificări achiziţii
  • Monitorizări reviste
  • Doctrine
  • Sinteze economice
  • Modele tip
  • Contracte colective
  • Autorizaţii / Proceduri
  • Dicţionare
  • Definiţii şi abrevieri
  • Coduri clasificări
  • Monitorizare firme
  • Insolvenţă
    • Srv Monit forme
    • Legea insolvenţei
  • Dosare în instanţă
Recommend Print

Organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar alternativ

  • Created
    Luni, 07 Octombrie 2024
  • Created by
    Ana-Maria CTCE
  • Last modified
    Luni, 07 Octombrie 2024
  • Revised by
    Ana-Maria CTCE
  • Voting
    Average rating
    • 1
    • 2
    • 3
    • 4
    • 5
  • Favourites
    1205 Organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar alternativ /content_page/item/1205-organizarea-si-functionarea-invatamantului-preuniversitar-alternativ
  • Categories
    Noutăţi legislative

Ministrul educației a emis Ordinul nr. 6.694 din 23 septembrie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar alternativ. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 981 din 1 octombrie 2024 și definește locul și rolul alternativelor educaționale în sistemul de învățământ din România și stabilește cadrul juridic și instituțional necesar promovării și dezvoltării pluralismului educațional românesc.

Potrivit actului normativ, în învățământul preuniversitar sunt recunoscute următoarele alternative educaționale: Freinet, Montessori, Pedagogia curativă, Planul Jena, Step by Step, Waldorf.

Învățământul preuniversitar alternativ autorizat/acreditat se integrează în sistemul național de învățământ și își desfășoară activitatea în baza regulamentelor proprii ale alternativelor educaționale, avizate de Comisia Națională pentru Alternative Educaționale (C.N.A.E.) și aprobate de Ministerul Educației (M.E.), la propunerea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

Potrivit noului regulament, înființarea de grupe/clase/structuri de învățământ alternativ în cadrul unităților de învățământ preuniversitar se realizează cu parcurgerea următoarelor etape:

  • exprimarea în scris a opțiunii părinților/tutorilor legal instituiți;
  • asigurarea cadrelor didactice abilitate pentru alternativa educațională solicitată, a căror formare este recunoscută de către asociațiile/fundațiile/federațiile/centrele/planurile care gestionează pluralismul educațional la nivel național;
  • acordarea avizului de către consiliul de administrație al unității de învățământ;
  • obținerea avizului C.N.A.E.;
  • aprobarea grupei/clasei/structurii de către consiliul de administrație al inspectoratelor școlare, prin cuprinderea acestora în proiectul planului de școlarizare pentru învățământul preuniversitar.

   Grupele/Clasele/Structurile/Unitățile de învățământ preuniversitar alternativ dispun de autonomie organizatorică și funcțională, în conformitate cu specificul alternativei.

   Transferul antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor în și din învățământul preuniversitar alternativ de stat și particular se realizează cu respectarea prevederilor R.O.F.U.I.P.

   Unitățile de învățământ preuniversitar alternativ de stat și particulare au obligația să încheie cu părinții, în momentul înscrierii copiilor/elevilor, un contract educațional.

   Nerespectarea prevederilor contractului educațional-tip de către unitatea de învățământ este sancționată de inspectoratul școlar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

   În elaborarea programelor școlare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale, sunt consultate și structurile asociative ale părinților, precum și ale reprezentanților comunității locale și, după caz, ale operatorilor economici.

   Pentru ocuparea unui post în învățământul preuniversitar alternativ cadrele didactice trebuie să facă dovada formării prin programe, cursuri, stagii de pregătire/perfecționare organizate în țară și/sau în străinătate în domeniul pedagogiei alternativei educaționale. Documentele care atestă formarea cadrelor didactice în domeniul fiecărei alternative educaționale sunt stabilite de către structurile de conducere ale acestora.

   Studiile efectuate de către preșcolari/elevi în grupe/clase/structuri/unități de învățământ preuniversitar alternativ care funcționează legal sunt recunoscute.

   Antepreșcolarii/Preșcolarii/Elevii din grupele/clasele/ structurile/unitățile de învățământ preuniversitar alternativ au dreptul să se transfere în condițiile prevăzute de R.O.F.U.I.P.

   Nu în ultimul rând, elevii din învățământul preuniversitar alternativ au obligația de a participa la examenele și evaluările naționale.

 

Pentru mai multe detalii, accesați Regulamentul din 23 septembrie 2024!

Tweet
iLegis - Toate drepturile rezervate - Termeni si Condiţii | © 2026 CTCE SA logo Blog Contact