logo
Înapoi
ILegis Romania
  • Stiri Legislative
  • Adrese Utile
  • Podcasturi iLegis
  • Legislaţie românească
  • Jurisprudenţă românească
  • Practică judiciară
  • Jurisprudenţă fiscală
  • Legislaţie UE
  • Jurisprudenţa UE
  • Universul Juridic
  • Jurisprudenţă CEDO
    • CEDO Internaţională
    • CEDO Românească
  • Calendar fiscal
  • Societati
    • MOFp4
    • Cauta firma
  • Analiză firme
    • Rapoarte societăți
    • Dosare în instanţă
    • BPI
    • MOF4
    • Monitorizări
  • Corespondenţă coduri
    • Cod civil
    • Cod procedură civilă
    • Cod penal
    • Cod procedură penală
  • Corespondenţă fiscală
    • Cod fiscal
    • Cod de procedură fiscală
  • Corespondenţă regulamente
  • Corespondenţă cod administrativ – legislație anterioară
  • Management achiziţii publice
    • Anunţuri
    • Jurisprudenţă achiziţii publice (Jurisprudenţă CNSC)
    • Îndrumar achiziţii publice
    • Ghid achiziţii publice
    • Jurisprudenţă CNSC
    • Corespondenţă achiziţii
    • Clarificări achiziţii
  • Monitorizări reviste
  • Doctrine
  • Sinteze economice
  • Modele tip
  • Contracte colective
  • Autorizaţii / Proceduri
  • Dicţionare
  • Definiţii şi abrevieri
  • Coduri clasificări
  • Monitorizare firme
  • Insolvenţă
    • Srv Monit forme
    • Legea insolvenţei
  • Dosare în instanţă
Recommend Print

Condițiile de eliberare a permisului de conducere sau a duplicatului acestuia

  • Created
    Luni, 03 Iunie 2024
  • Created by
    Ana-Maria CTCE
  • Last modified
    Luni, 03 Iunie 2024
  • Revised by
    Ana-Maria CTCE
  • Voting
    Average rating
    • 1
    • 2
    • 3
    • 4
    • 5
  • Favourites
    1119 Condițiile de eliberare a permisului de conducere sau a duplicatului acestuia /content_page/item/1119-conditiile-de-eliberare-a-permisului-de-conducere-sau-a-duplicatului-acestuia
  • Categories
    Noutăţi legislative

Ministrul afacerilor interne a emis Ordinul nr. 82 din 23 mai 2024 privind condițiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului

Actul normativ a fost publicat joi în Monitorul Oficial nr. 503 din 30 mai 2024 și permite crearea cadrului legal necesar obținerii unui duplicat al permisului de conducere din fața calculatorului, fără să mai fie nevoie de deplasarea la serviciile de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Astfel, ordinul stabilește condițiile privind eliberarea:

  • permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, înainte sau după data expirării acestuia;
  • duplicatului permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat ori în cazul schimbării numelui titularului, cu păstrarea valabilității administrative.

Cererea privind eliberarea permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului, se depune personal de către titular la autoritățile competente să elibereze permise de conducere, în condițiile legii.

Actul normativ prevede că cererea pentru eliberarea unui duplicat al permisului de conducere împreună cu documentele necesare pot fi transmise și prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție în acest scop pe pagina de internet a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

  Cererea pentru eliberarea permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului se semnează și se depune împreună cu următoarele documente:

  1. actul de identitate al titularului din care rezultă că acesta are domiciliul sau reședința în România;
  2. procura specială și actul de identitate al mandatarului, în original;
  3. dovada plății contravalorii permisului de conducere;
  4. documentul emis de o unitate medicală autorizată, din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere;
  5. două fotografii ale titularului, color, în format 35 x 38,5 mm, de dată recentă;
  6. permisul de conducere, atunci când acesta se află în posesia titularului.

  Cererea este generată, de regulă, de Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate și conține datele furnizate de către solicitant sau este completată olograf de către acesta. Actul de identitate, în original, se restituie pe loc solicitantului.

  Noul ordin prevede că personalul autorității competente să elibereze permise de conducere taie, în colțul din stânga sus, permisul de conducere depus și îl restituie pe loc solicitantului.

  Fotografiile titularului trebuie să respecte următoarele cerințe:

  • reprezintă fizionomia actuală a titularului;
  • sunt realizate din față, pe un fond clar, de culoare albă, astfel încât să permită identificarea conturului capului;
  • titularul fotografiei nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închiși, iar expresia feței acestuia trebuie să reprezinte o stare comună; sau
  • dacă titularul are capul acoperit, pentru motive religioase, fața acestuia, de la baza bărbiei și până la frunte, trebuie să fie vizibilă în mod clar și fără umbre de lumină;
  • titularul poate purta ochelari ale căror lentile nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre și nu au porțiuni care să ascundă ochii, iar rama ochelarilor nu acoperă nicio porțiune a ochilor.

  Cu privire la eliberarea și expedierea permisului, noul ordin reglementează următoarele:

  • Permisul poate fi expediat la adresa din România indicată de titular sau ridicat de la autoritatea competentă.
  • În caz de reținere pe teritoriul altui stat, permisul poate fi eliberat dacă nu s-a dispus suspendarea sau anularea dreptului de a conduce.
  • Cererile nesoluționate înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin vor fi soluționate conform legislației în vigoare la data depunerii.

 

Pentru mai multe detalii, accesați Ordinul nr. 82 din 23 mai 2024!

Tweet
iLegis - Toate drepturile rezervate - Termeni si Condiţii | © 2026 CTCE SA logo Blog Contact