Strategia națională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028

Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 533 din 16 mai 2024 pentru aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028. Adoptarea acestui document strategic reprezintă următorul pas pe care România îl face în cadrul eforturilor de modernizare a procesului de gestionare a prevenirii și combaterii fenomenului traficului de persoane pe teritoriul național, precum și al asistenței acordate victimelor. Actul normativ a fost publicat marți, în Monitorul Oficial nr. 467 și 467 bis din 21 mai 2024.

Prin acest document strategic se dorește ca în România, la finalul anului 2028, să funcționeze un sistem național de luptă împotriva traficului de persoane, care va avea alocate resursele necesare și va dispune eficient de acestea. În cadrul acestui sistem, instituțiile centrale și locale, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale, societatea civilă, cât și cu organizațiile internaționale, vor pune în practică măsuri eficace de diminuare a fenomenului, de identificare și asistență a victimelor acestuia și de pedepsire a traficanților.

Scopul Strategiei este reducerea impactului și a dimensiunilor traficului de persoane la nivel național prin prioritizarea și eficientizarea activităților desfășurate de instituțiile publice, structurile societății civile și mediul privat.

Strategia este construită în jurul celor 4 piloni de bază anti-trafic: Prevenire, Pedepsire, Protecție și Parteneriat.

   Ca un element de noutate, prin această strategie, se dorește operaționalizarea unui mecanism guvernamental integrat de alocare a fondurilor necesare pentru protecția și asistența furnizate victimelor traficului de persoane. Prin acest mecanism se urmărește identificarea surselor și responsabilităților instituționale specifice pentru finanțarea guvernamentală integrată a serviciilor publice și private, de asistență socială, protecție și servicii specializate pentru victimele traficului de persoane.

   Potrivit actului normativ, comparativ cu perioada 2012-2016, când persoanele de sex bărbătesc reprezentau o pondere însemnată în totalul victimelor traficului de persoane (31%), în perioada 2018-2022 numărul victimelor de sex bărbătesc s-a redus semnificativ (-60%), în timp ce în cazul victimelor de sex femeiesc reducerea a fost de doar 25%. Categoria de vârstă care prezintă cea mai mare vulnerabilitate la trafic în cazul femeilor este 18-25 ani, 3 din 4 femei victime fiind din această categorie de vârstă, iar în cazul minorelor, 8 din 10 fete victime au fost din categoria de vârstă 14-17 ani.

   Din datele colectate se observă că interesul infracțional din ultimii ani a fost orientat mai degrabă către exploatarea femeilor, în special a celor minore, în sfera prostituției și pornografiei, datele statistice naționale indicând o pondere de 80% din victimele identificate ca fiind de sex femeiesc, în proporții egale (40%), femei și fete.

   Au fost avute în vedere următoarele probleme ale domeniului anti-trafic, prezentate și rezultate ca urmare a consultărilor inter-instituționale și în cadrul grupurilor de lucru:

• prevederile Mecanismului național de identificare și referire (MNIR) sunt insuficient cunoscute, înțelese și integrate în procedurile de lucru instituționale; înțelegeri diferite ale unor concepte și instrumente de lucru prevăzute de MNIR; nu există o conformitate a procedurilor MNIR cu procedurile deja existente la nivelul diferitelor instituții publice implicate în implementarea acestuia.
• resursa umană specializată insuficientă;
• Sistemul de compensare, respectiv despăgubire a victimelor rămâne puțin flexibil și dificil de accesat;
• prevalența crescută a victimelor traficate intern;
• cooperarea nearmonizată a autorităților publice și private în asigurarea asistenței victimelor traficului de persoane;
• număr redus de servicii specializate pentru asistența și protecția victimelor traficului de persoane, inclusiv pentru copii victime ale traficului de minori; inexistența unui adăpost de urgență la nivelul municipiului București;
• creșterea riscului de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane în contextul imigrației pentru muncă, precum și a crizelor migratorii și a crizei refugiaților din Ucraina;
• fonduri insuficiente pentru desfășurarea activităților relaționate problematicii traficului de persoane, în special pentru asistența acordată victimelor traficului de persoane;
• inconsistență în acuratețea și complexitatea datelor colectate și diseminate la nivelul instituțiilor responsabile cu implementarea politicilor din domeniul traficului de persoane;
• lipsa unui schimb de date formalizat între societatea civilă și instituția Raportorului Național;
• reglementările din domeniul asistenței și protecției victimelor sunt insuficient armonizate pentru asigurarea unei intervenții integrate;
• lipsa unor definiții sau înțelegeri unitare a unor concepte relaționate serviciilor dedicate victimelor traficului de persoane;
• inexistența unui sistem de comunicare interinstituțională pentru dobândirea calității de asigurat de către victimele traficului de persoane, în condițiile legislației în vigoare
• capacitare instituțională limitată a SSVI, la nivel local, pentru a asista adecvat victimele traficului de persoane;
• insuficienta cunoaștere în rândul cetățenilor străini aflați pe teritoriul României a riscurilor și implicațiilor asociate traficului de persoane;
• programul de coordonare a victimelor traficului de persoane pe parcursul procesului penal nu a fost actualizat pentru a răspunde cerințelor impuse de modificările legislative, iar evaluările acestui program au scos în evidență nevoia de sprijinire constantă și individualizată a fiecărei victime care participă.

   În colaborarea cu organele judiciare, victimele traficului de persoane pot întâmpina o serie de obstacole/riscuri, precum: amenințarea victimei cu răzbunarea din partea traficantului; traumatizarea și auto-învinovățirea victimei, provocate de activitățile sau serviciile pe care trebuia să le ofere, nedorind ca rudele sau cunoștințele sale să afle prin ce a trecut; teama victimei că plângerea sa nu va avea efectul scontat; teama de a nu fi subiect al anchetei penale, în care prezența ei echivalează cu recunoașterea faptului că a locuit și a lucrat ilegal în țara de exploatare; lipsa informațiilor cu privire la procedurile judiciare și administrative aplicabile; renunțarea victimelor la participarea în proces, de cele mai multe ori, din teama de represalii adresate de colaboratori ai inculpaților, reluarea contactului cu traficanții sub imperiul așteptării naive a obținerii unei reparații materiale din partea acestora, în schimbul retragerii plângerilor, riscuri de securitate, înțelegerea greșită a unor drepturi, slaba colaborare între instituții, riscul de re-victimizare.

Pentru detalii, accesați Strategia națională!