În ședința Executivului din data de 8 februarie 2024 a fost adoptată Ordonanța de urgență nr. 7 din 8 februarie 2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă
Actul normativ a fost publicat vineri seară, în Monitorul Oficial nr. 118 din 9 februarie 2024 și vizează creșterea accesului la finanțare pentru fermieri, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, prin care MADR acordă un ajutor de stat, sub formă de grant, care acoperă componenta de dobândă, reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăși cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanțare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Rata dobânzii aferentă creditelor este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an.
Bugetul schemei de ajutor de stat are o valoare de maximum 815,5 milioane lei, echivalentul a 164,1 milioane euro şi se asigură în limita sumelor disponibile din contul „Fondul pentru creditare și garantare a creditelor”, precum și a prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ajutorul de stat sub formă de grant se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele condiții:
Beneficiarii eligibili sunt operatorii economici care își desfășoară activitatea în sectorul producției agricole primare definite prin Codurile:
Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 3.500 de beneficiari.
Monitorizarea şi controlul beneficiarilor în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se efectuează în mod transparent, nediscriminatoriu, prin publicarea lunară a înscrierilor şi beneficiarilor, pe site, de către FGCR, cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit şi instituțiilor financiare nebancare.
Pentru detalii, accesați Ordonanța de urgență nr. 7 din 8 februarie 2024!