Stiri Legislative
CCR în dezbatere publică
Luni, 16 noiembrie, a fost depusă la Camera Deputaților o propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituționale.
Potrivit inițiatorului, judecătorii CCR ar urma să fie numiți în continuare politic, însă doar din rândul judecătorilor din instanțe și numai cu avizul CSM.
Proiectul legislativ se află în dezbatere publică iar propunerile pot fi trimise până la data de 30 noiembrie 2020.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 810
Stilul de viață sănătos a fost reglementat prin lege
S-a creat cadrul legal pentru unele măsuri ce ar putea fi luate în vederea prevenirii și depistării precoce a diabetului precum și pentru conștientizarea, încurajarea și sprijinirea populației să adopte și să practice un stil de viață sănătos și responsabil în vederea menținerii unei bune stări de sănătate pe toată perioada vieții.
Este vorba despre Legea nr. 249 din 13 noiembrie 2020 privind prevenția și depistarea precoce a diabetului, care a intrat deja în vigoare, începând de luni, 16 noiembrie 2020.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1295
Șanse fiscal-bugetare de redresare economică
Având în vedere necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, precum şi necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, pe 26 octombrie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020 Ordonnața de urgență nr. 181 din 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 764
Proiect de O.U.G. – Posibilitatea VOLUNTARIATULUI PLĂTIT oferită medicilor rezidenți
Luând în considerare manifestarea generalizată a riscului produs de virusul SARS-Cov-2 prin creșterea îngrijorătoare a numărului de cazuri manifestată la nivel european și național, și având în vedere dificultățile întâmpinate de unitățile sanitare publice din România (atât în pre spital cât și în spital) în gestionarea numărului îngrijorător de cazuri pozitive, Guvernul urmează să adopte un proiect de ordonanță de urgență ce va permite medicilor rezidenți să aibă drept de liberă practică.
Astfel, așa cum subliniază cele 2 articole ale capitolului I din proiectul de ordonanță de urgență, pe perioada stării de alertă, există 2 derogări posibile:
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 736
Noul formular fiscal 112
Pe data de 29 octombrie 2020 a intrat în vigoare Ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului sănătății nr. 2.814/1.536/1.806/2020 din 1 octombrie 2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.005 din 29 octombrie 2020. Declaraţia 112 se completează de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) la care îşi desfăşoară activitatea sau beneficiază de concediul medical şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) şi art. 153 alin. (1) lit. a) - d) din Codul fiscal, de către entităţile prevăzute la art. 147 alin. (1) din aceeaşi lege, precum şi de către orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
Totodată, declaraţia se completează şi de contribuabilii prevăzuţi la art. 147 alin. (12) şi (13), art. 151 alin. (5) şi (6), art. 168 alin. (2), art. 169 alin. (1) lit. b) şi art. 174 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal, care au obligaţia să depună declaraţia şi să achite contribuţiile sociale obligatorii, potrivit legii, precum şi de plătitorii de venit prevăzuţi la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8)-(9) din Codul fiscal.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 793
Mai multe PARCĂRI pentru BICICLETE
Ziua de 16 noiembrie 2020 aduce în lumina cititorului Legea nr. 250 din 13 noiembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice, emisă de Parlament și publicată în Monitorul Oficial nr. 1079 din 13 noiembrie 2020.
Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor prevăzute mai sus şi ale autorizaţiilor prevăzute de lege se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 711
Noi restricții în pandemie: se revine la declarația pe propria răspundere
În contextul evoluţiei epidemiologice pe teritoriul României, creşterea numărului de persoane infectate la naţional, precum şi creşterea zilnică a numărului de cazuri noi confirmate au condus la adoptarea de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a unei hotărâri prin care se propun noi măsuri pentru combaterea râspândirii virusului SARS-COV-2.
Prima propunere a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1035
Se reduce impozitul pentru clădirile și terenurile utilizate în turism
Impozitul pentru terenurile și clădirile folosite în scopuri turistice se reduce la jumătate, potrivit unui act normativ, publicat recent în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 230 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020.
Astfel, legea are ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal în vederea eliminării neclarităţilor privind interpretarea stabilirii scutirilor pentru clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice. Modificările aduse vin în sprijinul celor care, din cauza caracterului activităţii, încasează venituri doar pe parcursul unei perioade limitate de timp.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 954
Pachetul minimal de servicii pentru copil și familia sa
Joi, 5 noiembrie 2020, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 1036 din 5 noiembrie 2020 Legea nr. 231 din 5 noiembrie 2020 pentru completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, pachetul minimal de servicii pentru copil și familia devenind astfel, oficial.
Actul normativ prevede că se instituie pachetul minimal de servicii sociale pentru copil şi familie, în sarcina autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, universal şi obligatoriu, în scopul asigurării dreptului fiecărui copil la supravieţuire, dezvoltare, protecţie, precum şi la combaterea sărăciei.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1066
Noutăți legislative în materie societară
Joi, 5 noiembrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 223 din 30 octombrie 2020 pentru simplificarea și debirocratizarea transferului de părți sociale și a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăților nr. 31/1990. Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.018 din 2 noiembrie 2020 și modificată prin Rectificarea nr. 223 din 30 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028 din 4 noiembrie 2020.
Principalele modificări aduse Legii societăților se referă la eliminarea cerinței capitalului social minim pentru SRL-uri, instituția opoziției la transferul de părți sociale, respectiv simplificarea transferului părților sociale către terți.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1157
Legislația penală suferă modificări
Începutul lunii noiembrie aduce modificări importante în domeniul legislației penale. Astfel, în decurs de o săptămână, au intrat în vigoare trei legi care modifică și completează principalele acte normative din domeniul penal.
- Ana-Maria CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 1518
Acțiuni UE cu scopul de maximizare a prosperității în limitele resurselor planetei
Legea europeană a climei. Consiliul Uniunii ajunge la un acord cu privire la părți ample ale propunerii, care avea în vedere introducerea în legislație a obiectivului unei Uniuni Europene neutre din punct de vedere climatic până în 2050.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 746
Aleșii locali - depunere jurământ prin mijloace audiovideo
Aleșii locali aflați în izolare sau în carantină, pot depune jurământul prin mijloace de comunicare la distanță audiovideo
Posibilitatea depunerii jurământului de către aleși locali, primar, consilieri locali, președintele consiliului județean și consilierii județeni, a fost reglementată prin Ordonanța de urgență nr. 190 din 28 octombrie 2020, urmând ca semnarea formularelor speciale, să se facă fizic, în prima ședință a consiliului local sau județean.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 659
Trasee medicale diferite pentru pacienții asimptomatici, față de cei simptomatici
Ordinul ministrului sănătății nr. 1.819 din 27 octombrie 2020 stabilește traseul pacienților infectați cu virusul Sars-Cov-2, care diferă pentru pacienții asimptomatici sau cu simptome ușoare față de pacienții simptomatici cu forme medii sau grave. Ordinul stabilește trei categorii de pacienții, care trebuie să adopte conduite medicale diferențiate.
- Bogdan CTCE
- Sănătate
- Accesări: 668
Zile libere pentru părinții care au în îngrijire copii școlarizați cu boli cronice
Guvernul a adus modificări importante în ceea ce privește acordarea de zile libere plătite și pentru părinții care au în îngrijire copii școlarizați cu boli cornice, pentru care prezența efectivă la școală ar constitui un risc de îmbolnăvire.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 633
Măsuri noi pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2
Ordinul nr. 3.245/1.805/2020 stabilește măsuri pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară cadrul muzeelor, expozițiilor de artă, cinematografe, librăriilor, bibliotecilor, pentru evenimente desășurate în aer liber etc.
- Bogdan CTCE
- Sănătate
- Accesări: 623
Eșalonare la plată pentru sectorul HORECA
Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 181 din 22 octombrie 2020, prin care a acordat eșalonări la plata amenzilor și a altor creanțe bugetare, suspendarea executării silite prin poprire, precum și scutiri de la plata impozitului, până la finalul anului, pentru cei din sectorul HORECA
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 685
Majorarea plafonului maxim pentru achiziționarea echipamentelor IT
Guvernul majorează la 250 de euro plafonul maxim pentru achiziţionarea echipamentelor din domeniul tehnologiei informaţiei - IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum şi alte echipamente/dispozitive electronice
Prin Ordonanța de urgență nr. 187 din din 28 octombrie 2020 s-a creat cadrul legal pentru suplimentarea valorii unitare/dispozitiv a echipamentelor din domeniul tehnologiei informaţiei - IT mobile, respectiv tablete/laptopuri cu acces la internet, necesare desfășurării învățământului în sistem on-line.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 631
S-a prelungit termenul pentru depunerea declarațiilor privind beneficiarul real
Declarațiile privind beneficiarul real, pentru societățile comerciale, asociații și fundații se pot depune în maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
O recentă modificare adusă de Guvern prin Ordonanța de urgență nr. 191 din 28 octombrie 2020, motivată de situația epidemilogică actuală și de necesitatea unui contact cât mai redus între persoane, a prelungit termenul pentru depunerea declarațiilor privind beneficiarul real până la 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 646
Declarații pe propria răspundere pentru școala online.
Ministerul Educației și Cercetării a introdus două declarații pe propria răspundere pentru școala online, una pentru profesori și alta pentru părinți și elevi, în care toți „se obligă” să nu înregistreze și să nu multiplice, fără acordul cadrului didactic, activitățile care se desfășoară în cadrul învățământului on-line.
- Bogdan CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1331
Orientări pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor member UE
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 344 din 19 octombrie 2020, a fost publicată Decizia (UE) 2020/1512 a Consiliului din 13 octombrie 2020 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 686
"Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" – procedura de implementare a fost aprobată
Prin Ordinul nr. 3.083 din 19 octombrie 2020 a fost aprobată Procedura de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 707