Fiscalitate
A fost aprobat modelul și conținutul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“
Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis și publicat în Monitorul Oficial nr. 464 din 4 mai 2021 Ordinul nr. 632 din 19 aprilie 2021 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care efectuează în perioada de raportare numai operaţiuni în interiorul ţării pot opta pentru completarea formularului de decont simplificat, prin bifarea căsuţei corespunzătoare din programul de asistenţă pus la dispoziţie pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 786
Procedură pentru primirea de articole scutite de taxa pe valoarea adăugată la import
Președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții a emis Ordinul prin care se aprobă procedura de autorizare a instituțiilor sau organizațiilor a căror activitate principală o reprezintă educația sau oferirea de asistență pentru persoanele cu handicap pentru a primi articole scutite de taxa pe valoarea adăugată la import. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 355 din 7 aprilie 2021, s-a publicat Ordinul nr. 149 din 25 ianuarie 2021.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 865
Regimul transparenței fiscale
Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis Ordinul nr. 470 din 30 martie 2021 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 204 "Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale". Actul normativ este publicat în Monitorul Oficial nr. 336 din 2 aprilie 2021, el producându-și efectele începând cu această data.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1729
Noul formular fiscal 112
Vineri, 19 februarie 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, Ordinul comun al Ministerului Finanțelor, al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 203/207/188/2021. Atsfel, a fost aprobat noul model al "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", mai exact formularul fiscal nr. 112.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 933
Ordonanța de urgență nr. 8/2021 –tăieri, amânări și beneficii parțiale
Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, pe 18 februarie 2021, Guvernul României a emis și publicat în Monitorul Oficial nr. 168 Ordonanța de urgență nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1548
Depunerea situațiilor financiare și a raportărilor contabile anuale în 2021
Ordinul nr. 58 din 14 ianuarie 2021 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, precum şi pentru reglementarea unor aspecte contabile a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 21 ianuarie 2021.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 953
Luni (25 ianuarie 2021), termen limită pentru mai multe obligații fiscale
Data de 25 ianuarie 2021 vine cu obligația anumitor categorii de contribuabili si de a depune formularele fiscale necesare exercițiului financiar anterior sau în curs, respectiv de a plăti o serie taxe și impozite. Vom enumera, mai jos, principalele obligații fiscale ce trebuie stinse la data menționată anterior:
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1026
ANAF a aprobat noul Formular 230
Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis un nou formular 230 prin care persoanele fizice pot redirecţiona 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit.
În Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 15 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.
Reamintim că formularul are caracter opţional, iar în ceea ce privește termenul de depunere, acesta este tot de 25 mai 2020, având aceeaşi scadenţă ca şi declaraţia unică.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1663
Un nou model pentru Formularul 212
Marți, 12 ianuarie 2020, în Monitorul Oficial nr. 33 din 12 ianuarie 2021, a fost publicat Ordinul nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.
Potrivit acestui ordin, noul model de formularul stabilit de Agenția Națională de Administrare Fiscală se utilizează de persoanele fizice atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020, cât şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2021.
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1172
Schimbări majore în Codul de procedură fiscală
În Monitorul Oficial nr. 1266 din 21 decembrie 2020, a fost publicată Legea nr. 295 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.
Principalele modificări care au survenit la final de an se referă la aspecte ce țin de inspecțiile fiscale, eșalonarea la plată, anularea unor acte ale organului fiscal, competența de soluționare a contestațiilor contra actelor fiscale, penalitatea de nedeclarare etc.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 869
Codul fiscal: noi termene și măsuri
Luni, 21 decembrie 2020, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 1269, Legea nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Printre principalele modificări se numără cele referitoare la declarația unică, stabilirea rezidenței fiscale pentru firmele străine, consolidarea fiscală la impozitul pe profit, tratamentul fiscal al facturilor neîncasate, cheltuielile privind telemunca etc.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1101
Șanse fiscal-bugetare de redresare economică
Având în vedere necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, precum şi necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, pe 26 octombrie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020 Ordonnața de urgență nr. 181 din 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 842
Noul formular fiscal 112
Pe data de 29 octombrie 2020 a intrat în vigoare Ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului sănătății nr. 2.814/1.536/1.806/2020 din 1 octombrie 2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.005 din 29 octombrie 2020. Declaraţia 112 se completează de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) la care îşi desfăşoară activitatea sau beneficiază de concediul medical şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) şi art. 153 alin. (1) lit. a) - d) din Codul fiscal, de către entităţile prevăzute la art. 147 alin. (1) din aceeaşi lege, precum şi de către orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
Totodată, declaraţia se completează şi de contribuabilii prevăzuţi la art. 147 alin. (12) şi (13), art. 151 alin. (5) şi (6), art. 168 alin. (2), art. 169 alin. (1) lit. b) şi art. 174 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal, care au obligaţia să depună declaraţia şi să achite contribuţiile sociale obligatorii, potrivit legii, precum şi de plătitorii de venit prevăzuţi la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8)-(9) din Codul fiscal.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 870
Se reduce impozitul pentru clădirile și terenurile utilizate în turism
Impozitul pentru terenurile și clădirile folosite în scopuri turistice se reduce la jumătate, potrivit unui act normativ, publicat recent în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 230 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020.
Astfel, legea are ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal în vederea eliminării neclarităţilor privind interpretarea stabilirii scutirilor pentru clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice. Modificările aduse vin în sprijinul celor care, din cauza caracterului activităţii, încasează venituri doar pe parcursul unei perioade limitate de timp.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1049
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (formularul 112) suferă noi modificări
Astăzi, 23 mai 2019, în Monitorul Oficial nr. 404, a fost publicat Ordinul nr. 2.165/837/743/2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate".
Astfel, persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile şi persoanele fizice prevăzute la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8)-(9), art. 147 alin. (1), (12) şi (13), art. 151 alin. (5) şi (6), art. 169 alin. (1), art. 174 alin. (5) şi (6), art. 220 alin. (1) şi (2) şi art. 220^7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia depunerii declaraţiei prevăzute la art. 1 prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 3485
Modificări notabile asupra Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
În data de 15.04.2019, Președintele României a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului fiscal.
Modificările și completările vizează, în principal, folosirea cupoanelor valorice pentru livrări de bunuri şi prestarea de servicii.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2117
Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală publică în Monitorul Oficial nr. 223 din 22 martie 2019 Ordinul nr. 819 din 19 martie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.
Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, denumit în continuare registru, se organizează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Registrul este public, potrivit legii, se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro/Informaţii publice, şi este gestionat din punct de vedere informatic de către Centrul Naţional de Informaţii Financiare.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2711
Schimbări MAJORE asupra Codului fiscal
Guvernul României a adoptat pe 8.11.2017 și publicat în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017, Ordonanța de urgență nr. 79 din 8 noiembrie 2017, ordonanță ce aduce modificări majore asupra Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Printre altele, promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea încurajării contribuabililor să îşi declare în mod transparent obligaţiile fiscale, prin asigurarea unor condiţii echitabile şi eficiente de concurenţă pentru toţi contribuabilii plătitori de impozit pe profit, în scopul îmbunătăţirii conformării, de nevoia de a clarifica urgent situaţiile în care organele fiscale pot refuza dreptul de deducere a TVA, pentru asigurarea aplicării unui tratament unitar tuturor operatorilor economici și de dorința asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1737
Despre plata defalcată a TVA (SPLIT TVA)
- Guvernul României a introdus în legislația autohtonă Ordonanța nr. 23 din 30 august 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017, ea urmând să își producă efectele începând cu data de 3 septembrie 2017.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1465
Agenția Națională de Administrare Fiscală aprobă două noi forme de declarații fiscale
Având în vedere avizul conform al Ministerului Finanţelor Publice comunicat prin Adresa nr. 736.018 din 11.10.2017, având în vedere prevederile art. 101 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite Ordinul nr. 2.935/2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1508
Se modifică Declarația de regularizare/ cerere de restituire privind impozitul pe venit reținut la sursă
A fost publicat astăzi, în Monitorul Oficial nr. 793 din 6 octombrie 2017, Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.779 din 28 septembrie 2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 110 "Declaraţie de regularizare/cerere de restituire privind impozitul pe venit reţinut la sursă".
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1761
Luna septembrie vine cu o serie de modificări în materie de formulare fiscale
Pe întreg parcursul lunii septembrie, atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și Agenția Națională de Administrare Fiscală au venit cu o serie de modificări aplicate unor formulare deja existente.
În speță, vorbim despre Declarația informativă privind proprietățile imobiliare deținute de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României (formularul 401), Notificarea privind opțiunea de aplicare a mecanismului de plată defalcată a TVA (formularul 86) și Declarația privind înregistrarea/ modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal (formularul 700).
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1664